Daca am trai in secolul XIX, in momentul asta as sta la un birou inconjurat de hartii mototolite. Cosul de gunoi ar fi de mult prea incarcat pentru a mai suporta o noua foaie. Rupta. Si astfel ar ajunge din nou pe jos.

In secolul XX, masina de scris facea furori. Societatea se dezvolta.

In schimb, secolul nostru ne ofera generos “backspace”-ul. In momentul asta i-as scrie un fel de imn, o oda, i-as ridica o statuie sau aduce orice alt omagiu. Aceasta tasta magica, ce face sa dispara cat ai clipi toate aberatiile imaginabile ce sunt transpuse in format electronic, este ignorata de noi toti. E mereu acolo cand avem nevoie de ea. Cand tastezi din viteza “mam saturat” sau “car eapare” intr-un text. Cand ti se pare ca ai scris prea mult si mesajul e eliptic. Cand ti-e greu sa formulezi cum vrei tu o idee. Cand nu-ti iese cum vrei un post pe blog. Si hai sa fim seriosi, ce faci in clipe din astea? Inchizi bine mersi wordpressul si te gandesti ce ai de mancare prin frigider. Fara vreo teama ca ai distrus 10 paduri testand calitatile tale literare.

E frumos sa ai backspace. Daca mi-ar spune cineva cum se face un banner serios ca i-as face. L-as pune la avatar si as duce o campanie “iubiti-va backspace-uuuuul!!”. Dar mi-e teama ca lumea va crede ca m-am ticnit.

Dar poate ca totul se dovedeste a fi doar in vis urat si eu de fapt nu sunt la calculator ci in pat, langa Paul (daca nu il stiti pe Paul, atunci “bleu-dulce-cu-miros-de-palmolive-cu-miere” ar spune totul). Deci maine dimineata voi avea un soc, eu descoperind ca am avut vise cu “backspace”. Si daca backspaceul asta nu se transforma intr-un tip bun, imatur (neaparat), inalt si cu un parfum ce iti trezeste simturile, nu il mai vreau in visele mele.

[schimband subiectul: Aseara m-a facut sa realizez CAT de tare il urasc. De ce niciodata n-am vrut. De ce nu s-ar putea nimic. Tocmai in momentul in care ma gandeam ca de fapt nu e asa rau. hmm.. vroiam doar sa imi explic mood-ul.
D-d-d-dobitoc.]